marți, 20 decembrie 2011

Cei Doisprezece Paşi nu necesită cunoştinţe specializate

Datorită felului în care sunt scrişi paşii, ei pot să reînvie şi să readucă credinţa pentru mulţi oameni, dar fără a le influenţa în mod direct credinţa. Ei se preocupă mai mult cu ceea ce stă la baza credinţei decât cu credinţa în sine. Acesta este motivul pentru care ei au o compatibilitate profundă cu viaţa creştin ortodoxă. Acelaşi lucru se aplică şi pentru cei cu alte credinţe. De la începuturi, folosirea celor Doisprezece Paşi transcede barierele normale ale societăţii şi mai ales barierele religioase. Alcoolicii protestanţi şi catolici i-au putut folosi şi au văzut de la început căpot face asta fără să-şi compromitătradiţiile religioase proprii sau pe ale celorlalţi.
Se mai spune că americanii au geniul pragmatismului; iar dacă este adevărat, atunci cei Doisprezece Paşi pot fi consideraţi ca o contribuţie americană la „calea pocăinţei”, disponibilă şi pentru cei care nu pot participa pe deplin la viaţa de rugăciune a Bisericii, cât şi pentru cei care doresc să-i folosească spre a-şi trezi şi aprofunda experienţa lor spirituală. Asemenea celor 30 de trepte din Scara Raiului, cei Doisprezece Paşi prezintă o viziune asupra pocăinţei, un ghid pentru transformare. Asemenea Scării, ei aduc în atenţie sarcini concrete care pot să-l aducă pe individ la o mai profundă şi de durată conştientizare a lui Dumnezeu. Spre deosebire de Scara Sfântului Ioan, cei Doisprezece Paşi nu se adresează ‚specialiştilor’ monahali şi, cu toate că au fost scrişi de un om de o abilitate neîndoielnică, puţini ar spune despre Bill W. căar fi un gigant spiritual.  Scara a fost scrisă de un călugăr, un sfânt, pentru călugări şi chiar dacă înţelepciunea cuvintelor sale se potriveşte foarte bine şi acelor oameni care trăiesc “în lume”, directivele sale sunt uneori dificil de aplicat pentru cei care nu stau într-o mănăstire.
Cei Doisprezece Paşi nu au nevoie de specialişti. Iniţial, Paşii au fost adoptaţi de oameni afectaţi de dependenţe, care de abia începeau să se împace cu multitudinea de complicaţii din viaţa lor. Pe parcursul completării lor, ei ajung la un element de certitudine: dacă L-ar invita pe Dumnezeu pentru a-i ajuta în alcoolismul lor, El o va face. Cei Doisprezece Paşi nu necesită cunoştinţe specializate şi nu cer nimic în afară de bunăvoinţa persoanei care intenţionează să îi folosească. Ei pot fi modificaţi pentru a face faţă oricăror crize sau lipsei acestora şi pot fi aplicaţi într-o multitudine de circumstanţe. În mod sigur, ei erau destinaţi unor situaţii specifice, dar sunt aplicabili în cele mai multe situaţii din lumea modernă. Aceşti paşi pot fi folosiţi de oricine şi oricine îi poate folosi. 
Cei Doisprezece Paşi nu afirmă şi nu sugerează nimic decât ceea ce există deja în viaţa Bisericii, iar persoana care îi foloseşte nu devine mai puţin ortodoxă sau catolică sau orice ar fi ea. Paşii scot în evidenţă o anumită cale spre pocăinţă – oferind o listă cu sarcini consecutive care trebuie luate în considerare şi puse în practică sau ignorate, aşa cum găseşte se cuviinţă fiecare individ.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Contact 12 Pasi